Păstrarea parfumului preferat este una dintre etapele importante în procesul de post-cumpărare. Imediat ce ai achiziționat un parfum, trebuie să știi că, pentru a te bucura de o durată mai lungă privind ,,viața” acestuia e necesar ca esența de parfum să beneficieze de cele mai bune condiții, astfel încât să nu-i fie afectate calitățile. Respectarea unor reguli simple te vor ajuta să înțelegi și să conștientizezi importanța unei depozitări corecte. Te-ai gândit vreodată că, poate din cauza unei depozitări incorecte, parfumul tău nu mai are calitatea pe care o știai cândva ?

Ca să te ajutăm să-ți organizezi și păstrezi parfumurile pentru a nu le fi afecta calitatea, îți vom prezenta câteva sfaturi! În primul rând, dacă ai auzit zvonuri în ceea ce privește termenul de valabilitate al unui parfum, trebuie să știi că data de expirare va fi luată în calcul doar din momentul în care a fost realizată o primă pulverizare. Astfel, introducerea de oxigen în flaconul de parfum facilitează degenerarea treptată a mirosului unui parfum. Astăzi, puteți observa că există anumite pictograme pe baza sticluței de parfum sau pe cutia acestuia care indică că parfumul poate fi utilizat în decurs a 24 de luni de la prima aplicare.

depozitarea parfumului

Ce trebuie să știi pentru a păstra
calitatea parfumului tău ?

5 reguli importante pentru o depozitare corectă

  1. Evitarea din sursele directe de lumină este considerat unul dintre cele mai importante aspecte, astfel că păstrarea parfumului trebuie să fie realizată într-un loc care să fie departe de razele soarelui, un loc răcoros și fără umezeală. Deși cele mai multe persoane au tendința de a-și lăsa parfumul în baie, acest lucru este unul greșit, deoarece baia este locul cu cea mai mare sursă de umiditate.
  2. Păstrarea parfumului în cutie contribuie la buna calitate a acestuia, fiind locul cel mai recomandat de către specialiști din industrie, deoarece flaconul este ferit de umezeală și de surse externe de lumină. În plus, se recomandă ca parfumul să fie așezat întotdeauna în poziție verticală într-un dulap sau sertar închis.
  3. Păstrarea flaconului de parfum bine-închis este o regulă de aur, ea menținând conservarea optimă a parfumului și împiedicând totodată evaporarea esențelor de parfum. La unele parfumuri, puteți aplica fără a mai fi nevoie de înlăturarea capacului.
  4. Fluctuațiile de temperatură sunt și ele inamicul ce afectează calitatea unui parfum. Aveți grijă să nu lăsați parfumurile într-o zonă care suferă de schimbări extreme de căldură, cum ar fi de exemplu, mașina dumneavoastră. O temperatură precum cea a camerei este cea mai bună și, de altfel, cea mai recomandată de către specialiști.
  5. Păstrarea esențelor de parfum la frigider este una dintre cele mai mari erori. Parfumurile au nevoie de o temperatură constantă, astfel că temperaturile scăzute pot determina depuneri pe fundul flaconului de parfum.

 

sticlute de parfum

Așa cum am văzut, depozitarea parfumului într-un loc adecvat este acțiunea pe care trebuie să o luăm în calcul imediat după ce am realizat o achiziție. Nerespectarea regulilor expuse, poate conduce treptat la deteriorarea calității și pierderea esențelor care redau persistența parfumului tău. În plus, pentru a-i conserva cât mai bine intensitatea, e necesar ca aplicarea parfumului să fie făcută într-un mod cât mai corect.

LĂSAȚI UN MESAJ